News

Apel de participare proiect de cooperare Erasmus+

KA 220 În acest an școlar, COLEGIUL NAȚIONAL “SIMION BĂRNUȚIU” demarează un proiect de anvergură, inițiat și coordonat de unitatea noastră, în colaborare cu 2 școli din Grecia (2 Thessaloniki si Mytilini) și câte una din: Portugalia (Lisabona), Malta, Polonia (Ruciane Nida), Lituania (Anyksciai), Turcia (foarte aproape de Çanakkale), Germania (Nurnberg). Este un proiect implementat în cadrul acțiunilor cheie KA220, fiind un parteneriat de cooperare, cu durata de 3 ani, care a debutat la mijlocul lunii decembrie 2024 și care vizează 4 tipuri de activități principale pe care membrii echipei de proiect împreună cu elevii implicați le vor desfășura pe parcursul implementării proiectului:

– realizarea unor activități de analiză chimică, de identificare a poluanților din ape,

– realizarea unor activități din domeniul biologiei (în anul al 2-lea de proiect) de identificare a speciilor arboricole și arbustifere locale,

– realizarea unor activități în domeniul geografiei, ecologiei și protecției mediului de punere în valoare a patrimoniului natural cu accent pe valorizarea si fotografierea diferitelor peisaje, naturale sau urbane, care vor face obiectul activităților din anul iii și anul iii de proiect.

– toate acestea, susținute de activități de dezvoltare a competențelor de fotografiere a peisajelor naturale și urbane, competențe dezvoltate atât în rândul elevilor cât și în rândul cadrelor didactice.

Mobilitățile din cadrul proiectului vizează membrii echipei de implementare, care se deplasează la diferite reuniuni, câte una pentru fiecare partener, 3 în fiecare an ducând la un total de 9 pe întreg proiectul, din care una găzduită de școala noastră, echipele de cadre didactice fiind însoțite de câte 3 elevi de la fiecare unitate participantă, inclusiv din școala noastră.

Pentru primul an de proiect sunt prevăzute 3 întâlniri la nivel internațional:

– prima mobilitate va avea loc în data de 19-23 februarie 2025 la Nuernberg, Germania,

– a 2-a mobilitate va avea loc în 30 aprilie până în 3 mai 2025 la Thessaloniki, Grecia,

– iar a treia mobilitate va avea loc în Lituania, la Anyksciai, in perioada 8-12 octombrie 2025.

Mobilitățile la care vor participa cadrele didactice și elevii vor fi de 2 feluri:

– unele în care elevii vor fi cazați la hotel având în vedere indisponibilitatea partenerului de a asigura cazare elevilor în familii

– și altele în care elevii vor fi cazați la familii pe bază de reciprocitate, dacă elevul a fost cazat la cineva în străinătate, la rândul său în anul al 2-lea de proiect, când școala noastră va organiza întâlnire internațională de proiect, va caza și el pe cel la care a stat

Pentru fiecare dintre cele 4 activități menționate mai sus, grupul țintă este alcătuit din 80 de elevi care trebuie să participe, într-un fel sau altul (nu neapărat prin activități de mobilitate internațională) la activitățile prevăzute, pentru că în final să-și dezvolte competențele asumate în cadrul obiectivelor proiectului, obiective care se realizează prin activitățile în cauză.

Așadar, dacă ești un elev care este pasionat de fotografie, sau care dorește să-și extindă cunoștințele de chimie analitică, sau care este pasionat de arbori și arbuști, sau pur și simplu ești un elev care a 2-a oră peisajele și îi place să admire locuri frumoase, naturale sau citadine, Sau dacă ești un elev pe care îl interesează toate aceste aspecte menționate mai sus, te invităm să te alături grupului țintă de elevi care vor fi implicați în activitățile proiectului mai sus menționat. Având în vedere că proiectul se adresează elevilor care studiază intensiv științele naturii, acest apel este adresat cu precădere elevilor de la specializările științele naturii sau matematică-informatică.

Elevii care au beneficiat de deplasări în străinătate în cadrul proiectului de mobilități KA121, pe care unitatea noastră îl implementează deja de 3 ani, pe parcursul a 5 ani școlari, pot să beneficieze atât de activitățile prezentului proiect cât și de posibilitatea de a participa la întâlnirile internaționale care sunt prevăzute în cadrul proiectului.

Modul în care se va face selecția elevilor va fi făcut public odată cu prima întâlnire pe care o să o organizăm cu doritorii, cărora le vom prezenta toate condițiile de participare, inclusiv conținutul dosarului de candidatură, care printre altele va conține: un CV Europass al elevului, un pașaport lingvistic Europass, o scrisoare de intenție în care își justifică dorința de a fi implicat în activitățile proiectului, modalitatea prin care intenționează să transmită colegilor ce a învățat în cursul mobilităților internaționale precum și o idee de logo a proiectului, ilustrând printr-un material grafic tematica și obiectivele acestuia.

Stați cu ochii pe avizier, în scurt timp se va organiza prima reuniune de informare, din unitate, în care veți primi detalii despre tipologia activităților pe care le veți desfășura și condițiile de participare la toate tipurile de activități prevăzute în cadrul proiectului.

 

Apel implicare elevi in proiect KA220

Leave a comment

Skip to content